Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că este absolut legal să avem referendum local simultan cu alegeri prezidenţiale iar singura chestiune este...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, despre propunerea lui Marcel Ciolacu ca referendumul să cuprindă o întrebare despre combaterea drogurilor...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, spune că Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, ambele conduse de miniştri PNL, au colaborat...
Introducerea în şcolile Capitalei a cursurilor şi a testelor antidrog este privită cu ochi buni de elevii bucureşteni, conform amplului chestionar iniţiat...
Instituţia Prefectului Municipiul Bucureşti a semnat, joi, un parteneriat strategic cu Federaţia Română de Rugby pentru a conştientiza şi preveni consumul...
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că autorităţile din România vor colabora cu cele din alte state pentru combaterea traficului şi consumului de droguri. El...
Ministra Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a anunţat, marţi, că instituţia pe care o conduce va demara o Caravană, iar un...
Poliţia Română anunţă că pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, în perioada 6 - 12 octombrie 2023, la nivelul...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a abordat, în şedinţa de joi de la Palatul Cotroceni, tema consumului de droguri şi alte substanţe psihoactive de...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre testarea pentru droguri în şcoli, că nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce...
Premierul Marcel Ciolacu a tras atenţia, sâmbătă la Timişoara, că este nevoie de reformă în educaţie şi că nu mai putem avea şcoli în care să...
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a participat, vineri la Târgu Jiu, oraş desemnat anul acesta „Capitala...
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat marţi, referitor la tema combaterii consumului de droguri în şcoli, că este în lucru un proiect privind...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, referindu-se la testarea anti-drog în şcoli, că nu crede că ”rolul cadrelor didactice este să facă teste”. Ea...
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, referitor la faptul că preşedintele Klaus Iohannis vrea să introducă subiectul consumului drogurilor în...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că tema consumului de droguri în şcoli este una care ţine de siguranţa naţională, însă nu vor fi luate măsuri de...
Planul Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară a fost semnat, luni, de reprezentanţii mai multor ministere şi vizează, între altele,...
Rareş Hopincă, prefectul Capitalei, a declarat joi despre propunerea lansată în spaţiul public, privind testarea antidrog în şcoli şi adeverinţa la...
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a anunţat luni în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului, privind accidentul din 2 MAi, analiza...
Brazilia a înregistrat un nou raid sângeros, miercuri, în care cel puţin nouă persoane au fost ucise într-o operaţiune împotriva traficului de droguri...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că trebuie să profităm de perioada de vacanţă şi să acoperim cât mai bine violenţa în şcoli şi nu să...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a cerut inspectorilor şcolari generali şi reprezentanţilor Centrelor Judeţene de Resurse şi de Asistenţă Educaţională...
Andreia Bodea, directorul Colegiului Naţional Ion Luca Caragiale a declarat, marţi, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că consumatori...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în ceea ce priveşte consumul de stupefiante în şcoli, remarcă ”o necunoaştere generalizată a acestui...
Şapte bărbaţi suspectaţi că timp de mai multe luni au vândut cannabis şi substanţe cu efect psihoactiv unor elevi de la licee din judeţul Dâmboviţa au...